9 octombrie este o zi specială în familia celui mai cunoscut "Baci" al fotbalului românesc. Fostul căpitan al echipei naţionalei, dar şi al Barcelonei, Gică Popescu, aniversează astăzi 51 de ani. Se uită în spate cu mândrie. Are un palmares greu de egalat pentru un fotbalist român: 114 meciuri şi 16 goluri pentru echipa naţională, alături de care a jucat la 3 Campionate Mondiale şi două turnee finale de Campionat European, Cupa Cupelor cu Barcelona, Supercupa Europei şi Cupa UEFA cu Galatasaray.